sâmbătă, 2 aprilie 2011

Evacuarea spitalelor


De ieri, 1 aprilie 2011, 67 de spitale din toată ţara, între care şi maternităţi, au fost desfiinţate, sub motivaţia lipsei posibilităţii finanţării ce le e necesară. În aceeaşi zi, a început golirea şi evacuarea lor forţată. Neîntîrziat! Pacienţii, fie ei în UPU, saloane, sau pe mesele de operaţii, în reanimare, sau în terapie intensivă, alţii cu infirmităţi grave, pe tărgi sau în scaunele cu rotile, tineri şi bătrîni, femei şi bărbaţi, de-a valma, au fost evacuaţi care încotro. Parte dintre ei, la alte unităţi spitaliceşti, aflate în unele cazuri la zeci de km distanţă, iar alţii au fost, pur şi simplu, despitalizaţi şi trimişi, inclusiv cu ambulanţele, la casele lor! Imaginaţi-vă gravide cu burta la gură, prunci abia născuţi de cîteva ore, unii dintre ei în incubator, cu mamele lor lăuze, în capoate şi cu cele cîteva lucruşoare aferente internării în pungi şi sacoşe, după ei!

Imaginaţi-vă personalul spitalicesc – medici, asistenţi, infirmieri, auxiliari etc. – puşi să îşi încarce în camioane laboratoarele, aparatura, instrumentarul, mesele de operaţii, păturile şi lenjeria medicală, farmaciile, birourile, registrele de evidenţă, cărţile de specialitate, calculatoarele, tot „calabalîbul” adică, şi obligaţi să se mute în alte spitale, în alte localităţi. De mîine, medicii şi toţi ceilalţi nici nu ştiu exact ce vor face. Cei mai mulţi dintre ei ştiu, însă. Vor avea de ales între a face naveta, cale de zeci sau sute de km zilnic între domicilii şi noile locuri de muncă, sau renunţarea la serviciu! Un lucru e sigur. De mîine, unităţile medicale rămase vor deveni neîncăpătoare pentru pacienţi.


Dar, nu-i aşa că imaginile acestea, coroborate cu cele ale ruinelor existente pe locul fostelor fabrici şi uzine ale ţării, seamănă cu o evacuare grăbită a teritoriului din faţa inamicului, pe timp de război? Înseamnă că urmează şcolile! Cum să înţelegem ceea ce ni se întîmplă? Sîntem în război, dar nu ni se spune şi nici nu ne dăm noi seama? Este utilă evacuarea, este necesară? Este ruşinoasă, dar sănătoasă? Comuniştii se mîndreau şi ne împuiau capul, pînă la saturaţie, an de an, cincinal de cincinal, cu cîte fabrici şi uzine s-au mai construit, cu cîte spitale şi şcoli s-au mai dat în folosinţă. De douăzeci şi mai bine de ani, ăştia fac un titlu zilnic de mîndrie din miile de fabrici şi uzine demolate, din zecile de spitale şi şcoli desfiinţate. Culmea e că, foarte mulţi dintre noi, privesc malformaţia înconjurătoare ca pe o victorie şi o expresie a democraţiei şi, desigur, tot pe comunişti îi înjură! Oare, ce se întîmplă cu noi?

Marioara Costea a fost scoasă  din spital, plângând: “Nu ştiu  unde mă duc, mamă! Vai de  noi! Şi din spitale ne dau afară”( Fotografii: Ionel Puică)

(Fotografii de Ionel Puică, preluate de pe www.click.ro).

6 comentarii:

Anonim spunea...

Vai de mine, e dezastru!
Aşa şi ce va urma? Se privatizeaza, şti ceva?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Talharii astia nu se lasa. Vor sa ne lichideze incet pe toti!

Nicolae Nicu spunea...

@ArtCo
Oficial, fostele spitale vor fi transformate în aziluri de bătrîni. Se pare că, în acest sens, autorităţile ar avea semnat un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română. (Nu ştiu dacă nu şi cu alte biserici sau culte religioase). Ceea ce, dacă e adevărat, îmi pune nişte întrebări vizavi de adevărata poziţie a conducerii BOR faţă de unele măsuri cu caracter flagrant antipopular şi antistatal pe care le ia puterea politică.

Nu vreau să intru acum într-o discuţie pe acest tărîm. Spun doar atît, repet, dacă e adevărat: sigur că, în principiu, faptul că biserica ia în grijă proprie soarta unor bătrîni neajutoraţi este unul lăudabil şi binevenit, dar pe fondul cărei poziţii a bisericii faţă de desfiinţarea forţată a spitalelor de către puterea laică vine el? Apoi, chestiunea proprietăţii asupra fostelor aşezăminte spitaliceşti reprezintă o latură separată a întregii probleme. Cum se soluţionează, concret, acest aspect, între puterea de stat şi biserică? Vreau să spun, care sînt interesele pe care şi-le satisfac reciproc cele două părţi, şi fiecare în parte, prin rezolvarea acestei chestiuni?

Abia după ce vom afla adevărul în aceste privinţe, vom putea aprecia cum se cuvine rolul jucat şi eventualele merite sau, dimpotrivă, culpe morale sau de altă natură pe care le-ar avea conducerea BOR în desfiinţarea spitalelor şi transformarea clădirilor rămase în staţii pentru bătrîni puse în custodia bisericii.

Eu personal pot să pun pariu, însă, că în nici un caz nu toate cele 67, sau cîte or fi de fapt, de unităţi spitaliceşti desfiinţate vor fi transformate în aziluri. Există numeroase semnale în acest sens.

Unele vor fi demolate cu totul, iar terenurile rezultate vor fi vîndute aşa-numiţilor dezvoltatori imobiliari, adică "băieţilor deştepţi" din domeniu fireşte, iar altele vor fi atribuite, mă rog, vîndu-te clientelei politice, familiilor şi mătuşilor de pe liste, adică pe de liste, şi transformate în hoteluri particulare ş.a.m.d.

Chestiunea e ca şi rezolvată, vă spun eu, deoarece, ca atîtea altele asemănătoare, ea va trece cu iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă...

Unknown spunea...

Ați developat niște implicații la care eu nu m-am gândit. Foarte interesante. Cine știe ce interese or fi la originea acestor măsuri ! Dacă mai este posibilă dreptatea pe pământ, trădătorii ăștia de neam și țară ar trebui judecați.

Presupun că bisericile nu din fondurile lor vor întreține bătrânii ! Alte interese. Păi, de ce credeți că a fost atât de importantă instalarea lui Daniel ca Patriarh ? De ce nu l-au pus pe Anania ? Parcă și Teoctist a cam fost ajutat să moară. Dacă ai sub control păstorul, ai sub control și turma.

Isărescu – Băsescu – Daniel = Triunghiul Bermudelor.

Unknown spunea...

Când am scris ”bisericile” am vrut să sugerez că suspiciunea mea este nu doar față de BOR.

Nicolae Nicu spunea...

Suspiciune corectă, domnule profesor. Să revedem, în acest sens, şi toată povestea cu ridicarea acelui turn pentru birouri, de pe strada G-ral Berthelot (fostă Nuferilor) din Capitală, la cîţiva metri(!) de Catedrala Catolică "Sf. Iosif", monument de istorie şi arhitectură al oraşului şi cel mai important lăcaş de cult romano-catolic din ţară, întrecut poate numai de Biserica Neagră din Braşov.

Îmi este inexplicabil pe ce bază legală au putut fi demarate lucrările de construcţie acolo (bine, acum edificiul este deja în faza de finalizare...), dacă Biserica catolică din România - deţinătoarea de drept a terenului pe care s-a ridicat construcţia - s-ar fi opus cu adevărat, dintru început.

De aceea, mă tem că la mijloc se ascunde o posibilă cîrdăşie între autorităţi ale bisericii catolice şi trustul de construcţii contractant al lucrării, trust care, dacă are vreo semnificaţie, este tentacula unei loji masonice. Fapt, de altfel, deloc nefiresc la un asemenea standard, dar care, mi se pare că nu putea fi necunoscut Bisericii Catolice. Vorbesc despre o posibilă cîrdăşie ascunsă, respectiv ascunsă de simţurile şi ştiinţa credincioşilor catolici şi nu numai a lor desigur, prin simularea conflictului de interese dintre cele două părţi.

Altfel, nu pot să-mi explic reacţia tardivă, post-factum, de ochii lumii chiar, a autorităţilor catolice faţă de ridicarea în forţă a turnului respectiv atît de aproape şi de dominant pentru Catedrala catolică, reacţie concretizată prin acţiuni în justiţie neîntemeiate - devreme ce au fost pierdute pe linie, la toate instanţele - proteste, marşuri, apeluri, strîngere de semnături etc., toate, dar absolut toate, rămase fără vreun efect pozitiv în raport cu interesele de eliminare a riscurilor de securitate a clădirii Catedralei catolice şi în raport cu convingerile şi loialitatea parohială şi cetăţenească a enoriaşilor ei.

Toate acestea, îmi sînt cu atît mai de mirare decît spuneam la început, cu cît, ştim bine, puternica şi autoritara Biserică romano-catolică este practic imposibil de învins în contra interselor sale, oriunde în lume, atunci cînd ea doreşte cu adevărat să învingă.

De bună seamă, însă, că încurcate-s iţele Domnului şi la Roma, iar Acad. Prof. Dr. Ioan Robu, arhiepiscopul şi mitropolitul catolic al Bucureştilor, este şi el decît un rob al bunei credinţe...